Misiune ușoară pentru Simona în meciul decisiv? Elina Svitolina, la pământ: „M-am comportat de parcă nu aș avea creier. Aș fi vrut să nu mai am șanse de calificare”

Misiune ușoară pentru Simona în meciul decisiv? Elina Svitolina, la pământ:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dezamăgită de prestația din meciul cu Caroline Garcia, din etapa a doua a Turneului Campioanelor, ucraineanca Elina Svitolina, adversara Simonei Halep din meciul de vineri, pare că a renunțat la ideea unei performanțe bune la Singapore.

În meciul cu Garcia, Svitolina a servit pentru victorie în setul decisiv, la scorul de 5-3, dar a cedat ultimele patru game-uri și a suferit a doua înfrângere în două meciuri. Chiar dacă mai are șanse de calificare, Svitolina se gândește deja la ce va face după Turneul Campioanelor, competiție după care va rămâne cu multe întrebări: „Aș fi vrut să nu mai am șanse de calificare! Când voi termina acest turneu, voi vedea ce a mers rău și voi discuta cu staff-ul meu, pentru că în unele momente am jucat un tenis foarte, foarte slab. Înțeleg că fetele (n. red – adversarele Elinei) au jucat bine și au meritat victoriile, nu discut despre asta, dar mă refer la ce am făcut eu pe teren. În unele momente, nu am știut să gestionez situația în care mă aflam și mă comportam că și cum nu aș avea creier”, a spus ucraineanca, citată de WTA Insider.

Învinsă de Wozniacki și Garcia, Svitolina mai are, totuși, șanse de calificare în careul de ași. Ucraineanca trebuie să o învingă, vineri, în minimum de seturi pe Simona Halep și să aștepte o victorie cu 2-0 a lui Wozniacki în fața lui Garcia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul

Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×